Vaccinurile constituie, conform CDC Atlanta, cea mai importantă achiziţie în domeniul sănătăţii publice din secolul 20. Reacţiile adverse care apar la vaccinuri – mediate sau nu de IgE – sunt prezentate de dl dr. Ovidiu Berghi.
Homeopatia, uneori contestată de lumea ştiinţifică, numără peste 4.500 de publicaţii indexate în PubMed. Există dovezi că diluţiile dinamizate au efect terapeutic şi sunt mai mult decât placebo? Dr. Philippe Marijnen, directorul medical al direcţiei de cercetare din cadrul Laboratoarelor Boiron, documentează răspunsul afirmativ, argumentând că homeopatia este, în fapt, o ştiinţă care promite descoperiri importante în viitor.
Harvard Medical School este visul oricărui student la medicină din lume. De aici pleacă mulţi din doctorii şi descoperirile ştiinţifice care schimbă lumea. O medicinistă din Bucureşti a ajuns în toamna aceasta la Harvard cu o bursă de cercetare pe biologie moleculară. Modul în care sistemul de cercetare american schimbă gândirea unui doctor în devenire fac obiectul articolului scris de drele Liana Nedescu şi Sorina Vasile, la rubrica Student la Medicină.
Drumul de la descifrarea structurii genomului uman până la îmbunătăţirea profundă a practicii medicale „la patul bolnavului“ trece prin diferite etape: înţelegerea biologiei genomului, a patologiei bolilor şi progresul ştiinţei medicale. Acest traseu, cu implicaţiile sale, este descris de dl prof. dr. Mircea Covic, în cadrul rubricii Medicina genomică.
„Cu două săptămâni în urmă, la Kiev, profesorul Eugene Kern, de la Mayo Clinic, ne spunea că anul trecut, în SUA, s-au plătit două miliarde de dolari daune pentru procese de malpraxis. Jumătate s-au plătit pe ORL, din care două treimi au vizat patologia rinosinusală. Şi nu vorbim de chirurgia estetică...“, relatează dl prof. dr. Codruţ Sarafoleanu, secretarul general al Societăţii Române de Rinologie (SRR), referindu-se la importanţa domeniului, în prefaţa primului Congres al SRR, organizat în perioada 3–5 noiembrie 2011, la Bucureşti. Mai multe detalii în interviul realizat de dl dr. Aurel F. Marin.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe